‘Vamă’: „Eu NU o să stau cu mâna întinsă la Palat pentru bilete!”** Giuleștenii anunță că și-au luat deja tichete!

Redactor:
Alex Boiciuc
'Vamă':
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinu Gheorghe spune că a făcut toate demersurile pe care le
putea face pentru ca suporterii Rapidului să primească bilete la
meciul din Ghencea de mâine, dar că Gigi Becali nici nu a vrut să
audă de acest lucru.

„Noi nu putem face decât demersuri. Am intervenit la
Ligă… Am vorbit cu Becali și el a zis că, atâta timp cât el e
patron la Steaua, nu mai calcă niciun rapidist sau dinamovoist în
Ghencea. Că de ce să-l înjure la el acasă? Eu nu pot să stau la
palat cu mâna întinsă pentru niște bilete. Noi am fost mereu fair
play și am primit fanii steliști. Fanii steliști nu au venit la
meciul tur, nu au venit să-și ia biletele. Am avut un sector
special amenajat care a stat gol, nu am dat altcuiva locuri. Știu
că ei au mai cerut atunci 200 de bilete, dar nu aveam cum să le
dăm, pentru că avem acea peluză închisă pentru consolidări. Avem
mai puține locuri”
, a spus „Vamă” la Sport.ro.

Liderul galeriei rapidiste, Valentin Marincea, a anunțat faptul că
fanii giuleșteni și-au procurat deja bilete și vor merge la meciul
de mâine. „Noi le-am dat maximum din capacitatea
stadionului la meciul tur. Jandarmii nu au fost de acord să le mai
dăm steliștilor bilete. Noi avem informații că cei de la Rapid
și-au procurat bilete. Vor merge la stadion și vom vedea ce se va
întâmpla. Steliștii nu vor să ne dea bilete pentru că știu că-i vom
domina în tribună tot meciul. Meme Stoica s-a pregătit bine, știe
să pregătească meciurile de acest fel”
, a spus Valentin
Marincea la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×